Bogdan Huțucă, PNL: Bugetul de stat este incendiat de către Guvernul Grindeanu-Dragnea, de dragul populismului exacerbat

Comunicat de presă al deputatului PNL, Bogdan Huțucă:

Nu mai devreme de săptămâna trecută, Cmisia Europeană avertiza România, printr-o scrisoare în care afirma că, până la momentul lansării Prognozei de Primăvară (aprilie 2017), Guvernul Grindeanu-Dragnea ar trebui să anunțe în mod “credibil” care sunt măsurile menite să readucă deficitul bugetar în țintele Pactului de Stabilitate, ținând cont de faptul că bugetul de stat pentru anul în curs este unul mai mult decât nesustenabil, fiind practic unul absolut nerealizabil.

Și, cu toate acestea, domnul Grindeanu în loc să ia rapid măsurile necesare pentru a respecta angajamentele României asumate față de Uniunea Europeană, acesta, împreună cu miniștrii săi, dă foc bugetului prin noile promisiuni exagerat de populiste anunțate în privința creșterilor salariale.

Astfel, deși datele statistice arată foarte limpede faptul că încasările bugetare de la începutul acestui an au scăzut considerabil, ministrul muncii minte bugetarii că le dublează salariile până la 4000 de lei, iar cele de peste 4000 lei, vor fi crescute cu 45%!

Deci bani nu sunt, încasările scad, deficitul crește, iar guvernanții PSD-ALDE inventează basme sau SF uri prin aceste măriri de salarii anunțate, care sunt fantasmagorice, în condițiile în care, un calcul simplu le demontează fără drept de apel dacă luăm în considerare următoarele date: Strategia fiscal-bugetară pe anul 2017 prevede un plafon de cheltuieli  de personal de 63884 milioane lei, iar execuția lunii ianuarie înmulțită cu 12 luni, ne arată foarte clar o estimare la nivelul anului 2017 de 61889 milioane lei. Cu alte cuvinte, diferența de 1904 milioane lei, adică cei 3% rămași, nu au în niciun caz cum să acopere promisiunile mincinoase de creșteri salariale necuprinse în cheltuielile de personal pentru luna ianuarie, ținând cont și de faptul că au fost deja antamate de către Guvernul PSD-ALDE o serie de alte cheltuieli bugetare, cum sunt: creșterea salariului minim, majorările salariale din educație și sănătate, majorările cu 20% pentru salariații din administrația locală sau cele cu 50% pentru artiști!

În concluzie, Guvernul Grindeanu-Dragnea promite din nou românilor, prin noua lege a salarizării poleită cu majorări uriașe de salarii, stelele de pe cer în buzunare, adică niște majorări teoretice, dar practic imposibile, care nu pot avea, nici în acest an, nici în următorii, vreun fel de acoperire bugetară reală!

Prin acest tip de basm inventat peste noapte, după săptămâni întregi de proteste, Guvernul Grindeanu-Dragnea speră să păcălească românii că prin România lor va curge” lapte și miere”, deși până în prezent au “curs” doar ordonanțe de urgență cu iz penal!

Citeşte mai multe despre:

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterEmail this to someoneShare on Google+0Share on LinkedIn0