Cum l-am votat pe Dragnea fără să fiu membru sau simpatizant PSD

pressone.ro Scrutinul pentru alegerea lui Liviu Dragnea ca președinte al PSD a fost gândit, de la început, ca o operațiune de imagine. Pentru că partidul nu are câți membri declară că are, iar pe cei reali nici măcar nu i-a informat cum se va desfășura votarea unicului candidat.

 

Ca să verific aceste idei, mi-am zis: ce-ar fi să încerc eu însămi să votez?

 

*

Duminică, 11 octombrie, ora 13.30. Am venit acasă, la Pitești, singurul loc unde buletinul îmi permite să votez. Nu figurez, în documentele PSD, nici ca membru și nici ca simpatizant. Unica mea legătură cu partidul este paltonul roșu aprins pe care l-am îmbrăcat ca să mă asortez cu trandafirii imprimați pe sigla social-democraților.

 

Azi, în ziua votului prin care membrii PSD trebuie să aleagă dintre Liviu Dragnea, piteștenii par că stau în casă. E o vreme mohorâtă și doar câțiva comercianți își așteaptă mușteriii în chioșcurile de lemn din Piața Vasile Milea, la târgul dedicat Zilelor Toamnei. Pregătesc pește proaspăt la ceaun și răzuiesc cu lama cuțitului câte o fâșie străvezie de cașcaval afumat.

 

În drum spre centru am trecut pe lângă o clădire despre care știam că ar fi sediul PSD Argeș, dar ușa era încuiată. Am fost pe la Primărie, apoi la cabinetul deputatului PSD Cătălin Rădulescu, cu gândul că, așa cum se anunțase în presă, unele secții de votare ar putea fi organizate în astfel de birouri. N-am găsit țipenie de om. Presa argeșeană nu spune unde se vor ține alegerile, doar citează Regulamentul de organizare.

 

Iar în Regulament e permis ca secțiile să fie amenajate inclusiv în locuințele membrilor PSD. Îl sun, în cele din urmă, pe Rădulescu însuși, hotărâtă să-l întreb chiar și unde locuiește. Din fericire, nu e nevoie.

 

“Cum? Nu știu unde ați fost, dar sediul e aproape, la Hotel Muntenia, vizavi de o clinică de stomatologie”, îmi zice deputatul, parcă iritat de naivitatea întrebării. “E o groază de lume, toți vin să voteze pentru domnul președinte Dragnea”.

 

Imediat ce încheiem conversația, încep să am îndoieli că ar spune adevărul. Pentru că, astăzi, Piteștiul este pur și simplu gol.

 

Merg, totuși, pe mâna lui. Găsesc repede sediul, e chiar lângă o pizzerie unde mergeam cu colegii de liceu. Pe tăblia de la intrarea în curte scrie clar, pe fond roșu: “Partidul Social Democrat. Organizația Județeană Argeș”.

 

 

Din sediu ies o femeie cu un băiat de vreo 14-15 ani. “Ați votat?”. “Da, da”, și îl smucește de braț pe puști. “Haide, mă, odată! Mișcă-te!”.

 

Mă mai învârt pe lângă sediu cu gândul că, dacă voi fi luată la întrebări, trebuie să fiu stăpână pe mine și să zic ce ar zice orice membru de partid.“Am venit să-l votez pe domnu’ Dragnea”, îmi închipui că voi răspunde, cu un accent aparte. Numai că piteștenii nu au accent.

“Bați câmpii”, îmi spun. Aș fuma să mă calmez, dar tocmai am stins una și parcă trag de timp ca să nu intru. Mă enervez și îmi dau un brânci imaginar. Mă năpustesc în sediu cu buletinul pregătit și cu gândul că paltonul ăsta nu mă ajută deloc să nu ies în evidență. Mă cert pentru tentativa de a glumi cu pesediștii îmbrăcându-mă în roșu.

Mi-am stabilit ce voi zice la întrebări de tipul – “când ai intrat în PSD?” (În iarna lui 2012, nu mai suportam gândul că Traian Băsescu e președinte),“cine e șeful PSD Argeș?” (Șerban Valeca, proaspăt ales acum vreo 10 zile),“unde ți-e carnetul de membru?”

Unde mi-e carnetul de membru? De ce nu sunt trecută pe lista de membri? La întrebările astea nu pot să mă decid dacă voi minți că nu am carnetul la mine, în speranța că mi se va trece cu vederea această scăpare, sau dacă, dimpotrivă, le voi spune franc că nu sunt membru, dar că “mereu am avut simpatie față de PSD, deși nu o să mă găsiți în Registrul Simpatizanților”. (Da, există așa ceva – Registrul Simpatizanților PSD.)

Aș merge, totuși, pe ultima variantă.

*

Ca de obicei, socoteala de acasă nu se potrivește. Pe hol, la intrare, un bărbat și o femeie conversează la o țigară. “Pentru vot?”, întreb cu un zâmbet larg, de parcă toată viața aș fi așteptat să ajung aici. Bărbatul îmi indică plictisit ușa din dreapta și intru în secția de votare.

Arată exact ca o secție obișnuită: câteva mese lungi ocupă jumătatea stângă a camerei, în centru sunt două urne bej, iar în dreapta se află un scaun și un alt birou la care nu stă nimeni. Lângă fereastră văd două perdele albastre – ale cabinelor de vot, semn că secretul votului îmi va fi asigurat.

O femeie blondă, așezată la una dintre mesele lungi, mă ia în primire.“Buletinul, vă rog”, îmi zice, cu voce de robot telefonic. “Atât?”, întreb, abătându-mă de la scenariu. “Ce proastă ești” – îmi zic în secunda următoare -, “te deconspiri singură!”.

Femeia blondă nu e însă nici pe departe la fel de agitată ca mine. Îmi zâmbește părintește, după ce consultă niște liste pe care, dacă aș fi fost membru PSD, s-ar fi aflat și numele meu.

“Atât”.

Evident, nu sunt pe liste. Îi spun femeii că e posibil să nu figurez. Din nou, simt că mă sabotez, dar nu mă pot abține. Ea scutură a lehamite din mână, de parcă ar spune că nu contează. Un bărbat îmi întinde o hârtie. E buletinul de vot. Îmi dă și un pix. Ștampilă nu există.

Trebuie să bifez cu X fie înăuntrul căsuței cu DA, fie la NU. Sunt cele două variante de răspuns, dar nu la o întrebare, ci la o afirmație, pentru că pe buletin scrie, pur și simplu: “Președinte PSD. Dragnea Nicolae-Liviu”.

Bifez DA, dar mintea mea e în altă parte. Să scot telefonul din buzunar, să pornesc camera foto, pe care am setat-o dinainte pe Autoportret.

 

Continuarea aici: pressone.ro

Citeşte mai multe despre:

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterEmail this to someoneShare on Google+0Share on LinkedIn0