FILARET, prima gară din Bucureşti

Gara Filaret a fost prima gară din București, deschisă în 19 octombrie/31 octombrie 1869 cu ocazia inaugurării primei linii de cale ferată din Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, București-Giurgiu. Construcția, realizată precum un careu, este formată dintr-un parter și un etaj, marginile clădirii închizându-se spre șine pentru a forma o hală în care intrau cele 3 linii de cale ferată.

Hala peronului este marcată printr-un fronton triunghiular peste linia acoperișului corpului principal. Acoperișul halei este ridicat pe o structură metalică, așezată pe zidurile paralele ale construcției, decorate cu arce în plin cintru. Accesul la peronul acoperit, sprijinit pe console metalice, se făcea prin fațada principală, prin intrări amplasate în capătul celor două pervazuri ale clădirii.

După ce în 13 decembrie/25 decembrie 1872, Gara București Nord este legată la linia căii ferate, gara Filaret își pierde din însemnătate.

Expansiunea continua a orasului si-a pus insa amprenta asupra primei gari a Capitalei, ce n-a mai apucat sa-si aniverseze centenarul, fiind desfiintata in ziua de 19 noiembrie 1960 si transformata ulterior in punct de plecare si de sosire pentru traficul auto.

Clădirea este declarată monument istoric, cu cod LMI B-II-m-A-18800.

FILARET, prima gară din Bucureşti

FILARET, prima gară din Bucureşti

FILARET, prima gară din Bucureşti

surse: wikipedia.org / mcultural.bzi.ro

 

Citeşte mai multe despre:

Share on Facebook182Tweet about this on TwitterEmail this to someoneShare on Google+0Share on LinkedIn0