Legea privind prelucrarea datelor cu caracter personal, promulgata de presedintele Iohannis

Agerpres – Presedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private în sectorul comunicatiilor electronice.

Potrivit Administratiei Prezidentiale, seful statului a semnat decretul pentru promulgarea Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private în sectorul comunicatiilor electronice.

 

Actul normativ prevede ca accesul la datele personale se poate face numai cu autorizarea prealabila a judecatorului.

 

‘La solicitarea instantelor de judecata sau la solicitarea organelor de urmarire penala ori a organelor de stat cu atributii în domeniul apararii si securitatii nationale, cu autorizarea prealabila a judecatorului stabilit potrivit legii, furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului si furnizorii de retele publice de comunicatii electronice pun la dispozitia acestora, de îndata, dar nu mai târziu de 48 de ore, datele de trafic, datele de identificare a echipamentului si datele de localizare, în conformitate cu prevederile referitoare la protectia datelor cu caracter personal’, se stipuleaza în lege.

 

Actul normativ arata ca firmele de comunicatii au obligatia sa pastreze timp de trei ani datele de trafic ale abonatilor sau utilizatorilor.

 

Acest proiect a întrunit sustinerea tuturor liderilor partidelor politice parlamentare, la Cotroceni, în luna mai si a fost adoptat de Senat pe 7 septembrie si de Camera Deputatilor pe 24 septembrie.

Citeşte mai multe despre:

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterEmail this to someoneShare on Google+0Share on LinkedIn0