OUG 6 şi 9, date în mod banditesc; Sorin Grindeanu să pledeze public pentru respingerea lor

ews.ro  – Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat luni, la „Ora prim-ministrului” pe tema OUG 6 şi 9, că cele două acte normative au fost date „banditesc” de Guvernul Grindeanu, având asupra finanţelor publice locale şi centrale aceleaşi efecte pe care le avea OUG 13 asupra Justiţiei. Raluca Turcan i-a solicitat premierului Sorin Grindeanu să pledeze public pentru respingerea celor două ordonanţe.
„Puţină lume a vorbit despre alte două ordonanţe de urgenţă, 9 şi 6, date în acelaşi spirit, banditesc este cuvântul potrivit, de către Guvernul Grindeanu, sub patronajul domnului Liviu Dragnea. Ambele ordonanţe au asupra finanţelor publice locale şi centrale cam aceleaşi efecte pe care OUG 13 le avea asupra Justiţiei. Sunt cât se poate de nocive. Ce altceva decât o clară invitaţie la jaf reprezintă suspendarea pe un an prin ordonanţa 9 a unor articole deosebit de importante din legea finanţelor publice, articole care puneau bariere cheltuielilor abuzive, necontrolate”, a afirmat Raluca Turcan.
Deputatul liberal a mai spus că „miza toxică a ordonanţei 9 reiese şi mai clar dacă este pusă în corelare cu ordonanţa 6 din 2017”.
„Aici e vorba de bani, de foarte mulţi bani publici. Această ordonanţă permite ca Ministerul Dezvoltării să primească în plus 30 miliarde lei credite de angajament pentru perioada 2017-2020. Un alt aspect deosebit de grav din ordonanţa 9 corelat cu ordonanţa 6 este faptul că se suspendă în 2017 procedura de aprobare a creditelor de angajament în Parlament ”, a completat preşedintele interimar al PNL.
Raluca Turcan a cerut, „cu toată tăria”, ca cele două ordonanţe să fie „desfiinţate”, iar premierul Sorin Grindeanu să pledeze public pentru respingerea acestora.
„Închei spunându-vă că sper că nu aceasta este ţara pe care ne-o pregăteşte domnul Liviu Dragnea prin interpuşi. Robinetul e în mâna lui. Dumneavoastră, domnule prim-ministru, acceptaţi ca robinetul ţării să fie în mâna altei persoane şi să meargă într-o direcţie pe care nu o va cunoaşte nimeni? PNL cere cu toată tăria ca aceste două ordonanţe să fie desfiinţate, ordonanţa 9 care a venit în Parlament trebuie respinsă şi, de asemenea, acelaşi lucru să se întâmple cu ordonanţa 6. Dumneavoastră, domnule premier, vă solicităm răspicat să pledaţi public pentru respingerea acestor două OUG”, a conchis Raluca Turcan.
Ordonanţa de urgenţă 6/2017, prin care Ministerul Dezvoltării condus de vicepremierul Sevil Shhaideh primeşte 30 de miliarde de lei pentru perioada 2017 – 2020, a fost aprobată în februarie de Senat, deşi actul normativ a fost dur criticat de opoziţie, care l-a numit la fel de nociv precum OUG 13 pentru Justiţie.
Legea de aprobare a OUG 6 a fost votată de plenul Senatului cu 65 de voturi ”pentru” şi 39 de voturi ”împotrivă. PNL, USR şi PMP au votat împotriva actului normativ, pe care l-au criticat dur în cadrul dezbaterilor.
Comisia pentru muncă din Senat a dat raport favorabil şi Legii de aprobare a OUG 9/2017, criticată pentru că elimină plafoanele de cheltuieli bugetare ale autorităţilor publice, precum şi sancţiunile prevăzute în Legea finanţelor publice, după ce amendamentul PNL, susţinut de USR şi PMP, a fost respins. Pe 6 martie, Legea a trecut de plenul Senatului, cu 64 de voturi “pentru” şi 41 “împotrivă”.
Niciuna dintre cele două OUG nu şi-a început parcursul la Camera Deputaţilor, nefiind încă discutată în comisii.
Forul decizional pentru ambele proiecte este Camera Deputaţilor.

Citeşte mai multe despre:

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterEmail this to someoneShare on Google+0Share on LinkedIn0