PSD poate juca sceneta delimitării de comunism, dar acesta este în fibra sa precum un cancer

Comunismul este sursa și temelia pe care a fost construit PSD. Acest lucru poate fi negat acum de Liviu Dragnea, poate face obiectul unei scenete jucate chiar în sala plenarelor PCR, poate fi o încercare de mistificare a istoriei, dar nu poate fi ștearsă evidența faptului că fibra comunistă există și iese la iveală în PSD în orice context favorabil abuzului și încălcării valorilor democratice.

 

Gesturile de recunoștere a crimelor comunismului, momente de reculegere ținute de complezenta sunt doar o noua forma de ipocrizie.

 

Nu se poate vorbi de PSD fără comunism atunci când liderul partidului și-a anihilat toți contracandidații așa cum se întâmpla în cadrul PCR, fapt recunoscut inclusiv de Ion Iliescu.‎

 

Tot despre reflexele comuniste este vorba și atunci când PSD apără prin votul politic al majorității parlamentare acuzații de corupție sau girează în fruntea partidului o persoană condamnată deja pentru fapte penale. Așadar, comunismul este cel care diluează acum prin intermediul PSD rigorile morale și rațiunea pentru care legile reglementează faptele penale.

 

Comunismul înseamnă privilegiile pe care le perpetuează PSD pentru politicieni în raport cu cetățenii de rând, atât privilegii legale, cât și privilegii financiare, mascate și vândute sub iluzia egalității.

 

Tot despre comunism a fost vorba și atunci când PSD a blocat dreptul la vot, atât la alegerile prezidențiale, cât și la cele parțiale care nu au mai fost organizate, precum și atunci când Guvernul Ponta și Liviu Dragnea au încercat fraudarea alegerilor prin ordonanța de urgență care legaliza traseismul politic.

Citeşte mai multe despre:

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterEmail this to someoneShare on Google+0Share on LinkedIn0