REVOLTĂTOR. Un bărbat a murit după ce a zăcut ore în şir pe trotuar, la câțiva metri de cadrele medicale, în fața Spitalului de Urgență Floreasca.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, un bărbat a zăcut ore în șir în fața Spitalului de Urgență Floreasca. În tot acest interval, medicii care sunt la doar câțiva metri distanță nu au nicio reacție. Cu atât mai puțin oamenii, rude ale pacienților internați în unitatea spitalicească din centrul Capitalei. Reluăm: vorbim despre capitala României, despre un spital universitar și despre medici și pacienți. 

Conform primelor informații, bărbatul a căzut în fața spitalului Floreasca, iar cei prezenți au crezut că se află în stare de ebrietate și pur și simplu a adormit. Mai mult, la un moment dat, medicul de gardă iese din spital pentru a oferi informații aparținătorilor pacienților internați în spital, însă nici măcar el nu merge să verifice care este starea bărbatului căzut.

#MURIM_CU_ZILE"Asta e România. București, capitala României, anul 2020, din mileniul 3. Spitalul Floreasca, spital de urgență! Om care zace pe trotuar, medic de gardă la 2 m de el care negociază senin cu aparținatorii unor pacienți mai "atenți", libărci care dau târcoale să intre în zonele aseptice, saloane goale. Intre timp, lumea moare liniștită, acasa sau in fața spitalului, ca au vut ghinion sa se imbolnaveasca în pandemia de Covid. Iar românilor li se pare normal, că așa e in pandemie, mai mult nu se poate face. Câte spitale de nebuni ne-ar mai trebui? Câte parchete, câți procurori, că ai noștri inchid ochii sau uită să se autosesizeze? Unde trebuie să mergem ca să fim tratați ca niște oameni?"Adriana Vitan BalintP.S. Dacă intrați pe contul doamnei care a filmat, veti afla și cum a murit socrul, acasă, cu hemoragie internă, pentru ca i se refuzase internarea la Floreasca, desi diagnosticul fusese de hemoragie. Trist. 😔 Dureros! 😢

Publicată de Camelia Delia Zamfira pe Duminică, 28 iunie 2020