Sectorul 5, cel mai sărac și murdar din Capitală. Cheltuirea banului public se face pe orice altceva numai pe ce trebuie cu adevărat nu.

De la primarul Daniel Florea cu dedicație pentru toți locuitorii din Sectorul 5 și nu numai.

Anveloparea blocurilor, asfaltarea străzilor pe care nu circulă RATB și care sunt în administrarea sectorului, amenajarea corectă a parcurilor, respectând legislația, consolidarea unor școli care stau să cadă și, nu în ultimul rând, efectuarea curățeniei stradale rămân, și în 2018, visuri pentru locuitorii de aici.

Primarul Sectorului 5 – Daniel Florea – a decis, de exemplu, cheltuirea unei sume de aproximativ 2 milioane de euro (fără TVA) pentru organizarea a 13 acțiuni menite să aniverseze Centenarul Marii Uniri.

Potrivit documentelor oficiale prezentate de PSnews.ro, Florea se pregătește să amplaseze trei statui pe raza sectorului – un războinic dac, Tudor Vladimirescu și Ecaterina Teodoroiu -, dar și o fântână cu apă potabilă dedicată Mariei Tănase. Nota bene: cu excepția Ecaterinei Teodoroiu, niciunul dintre aceste personaje nu au nici cea mai mică legătură cu actul de la 1 decembrie 1918. Nu în ultimul rând, Florea își propune să ”pună în scenă” Marea Unire ”cu ajutorul unei trupe de actori și cascadori profesioniști”, de parcă făuritorii României Mari (cei mai mulți dintre aceștia aveau să sfârșească în temnițele dictaturii comuniste, în urma unor chinuri și torturi abominabile!) s-ar fi dedat la cascadorii și jonglerii cu prilejul Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia!

O manevră cel puțin dubioasă

Toate aceste decizii (și multe altele, la fel de interesante) au fost votate în ședința Consiliului Local al Sectorului 5 de pe 26 ianuarie. Totuși, Anexa nr. 1 a ”Proiectului de hotărâre privind modificarea Programului Național de Aniversare a Centenarului României pentru anul 2018” – ridică suspiciuni de încălcare a legislației referitoare la cheltuirea banilor publici. Mai exact, conform tabelului oficial care enumeră acțiunile din 2018, Daniel Florea (care semnează și parafează documentul) a supus la vot pe 26 ianuarie aprobarea unei acțiuni care se desfășurase deja (cu toate costurile aferente!) în urmă cu două zile, pe data de 24 ianuarie (evenimentul ”Mica Unire – primul pas spre România Mare”).

Dacopatie de Ferentari!

Potrivit documentelor prezentate, Daniel Florea justifică amplasarea statuii/ansamblului statuar ”DAC” (300.000 lei / 65.000 de euro) în maniera următoare: ”Istoria Sectorului 5 este strâns legată de vatra străveche a Bucureștiului. Astfel, conform vestigiilor arheologice descoperite aici, au fost identificate așezări omenești încă din perioada paleoliticului. Sectorul 5 – ca parte din cea mai veche zonă a Bucureștiului – este strâns legat de formarea poporului român, al cărui simbol este DACUL. Amplasarea unei statui/ansamblu statuar cu acest simbol pe raza Sectorului 5 ar materializa legătura profundă a Sectorului nostru cu istoria, cu formarea poporului român, conștientizând, în rândul cetățenilor, apartenența la civilizațiile și aspirațiile din prezent”.

De la Pithecantropus erectus la Burebista

Documentul amestecă de-a valma, în doar câteva propoziții, perioada paleoliticului (aproximativ 1.000.000-10.000/8000 î. Ch.) cu Dacia (după Strabon, constituirea regatului Dac va fi avut loc în anul 70 î. Ch., când Burebista i-a unificat pe ceilalți regi geto-daci) și ajunge la concluzia (cel puțin bizară) că ”simbolul poporului român este DACUL”, ceea ce ar justifica construirea unui grup statuar (în valoare de cel puțin 65.000 de euro) dedicat… Centenarului Marii Uniri. Conform acestei ”logici”, Florea i-ar fi putut înălța o statuie și hominidului Pithecantropus erectus, care a populat, de-a lungul paleoliticului inferior (circa 700.000-120.000 î. Ch.) teritoriul României de astăzi.

Florea crede că Sectorul 5 exista în 1821!

În ceea ce privește amplasarea statuii/ansamblului statuar ”Tudor Vladimirescu” (1.125.000 lei / 242.000 de euro), decizia este motivată astfel: ”În istoria Revoluției de la 1821 și în formarea României, Sectorul 5 are o semnificație deosebită: Tudor Vladimirescu a intrat în București, cu oastea pandurilor, prin Sectorul 5. O statuie/ansamblu statuar ar putea să amintească locuitorilor Sectorului 5 importanța zonei în care locuiesc și să îi aducă mai aproape de propria istorie”. De dragul adevărului istoric, facem precizarea că Tudor Vladimirescu a intrat triumfal în București pe Podul Calicilor (Calea Rahovei), pentru simplul motiv că, în 1821, Sectorul 5 – care ar avea, potrivit lui Daniel Florea, o ”semnificație deosebită în formarea României” – nici măcar nu exista. În martie 1926, Bucureștiul a fost împărțit în patru sectoare (Galben, Negru, Albastru și Verde), după 23 august 1944 a fost reîmpărțit în trei sectoare, diferențiate tot cromatic, iar în 1950 Capitala a fost structurată în opt ”raioane”, pentru ca, în 1968, să se revină definitiv la titulatura de ”sectoare”. Abia în 1979, sectoarele au fost reduse la șase, ajungându-se la actuala structură administrativă.

 

Cititiți continuare articolului pe: www.promptmedia.ro

Citeşte mai multe despre:

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterEmail this to someoneShare on Google+0Share on LinkedIn0