Știți legătura dintre Maria Tănase și daci? V-o spune primarul Florea! 2 MILIOANE euro pentru Centenar

Primarul PSD al Sectorului 5 – l-am numit pe ex-deputatul Daniel Florea – a decis cheltuirea unei sume de aproximativ 2 milioane de euro (fără TVA) pentru organizarea a 13 acțiuni menite să aniverseze Centenarul Marii Uniri.

Potrivit documentelor oficiale prezentate în exclusivitate de PSnews.ro, Daniel Florea se pregătește să amplaseze trei statui pe raza sectorului – un războinic dac, Tudor Vladimirescu și Ecaterina Teodoroiu –, dar și o fântână cu apă potabilă dedicată celebrei interprete Maria TănaseNota bene: cu excepția Ecaterinei Teodoroiu, niciunul dintre aceste personaje nu au nici cea mai mică legătură cu actul de la 1 decembrie 1918. Nu în ultimul rând, Florea își propune să ”pună în scenă” Marea Unire ”cu ajutorul unei trupe de actori și cascadori profesioniști”, de parcă făuritorii României Mari (cei mai mulți dintre aceștia aveau să sfârșească în temnițele dictaturii comuniste, în urma unor chinuri și torturi abominabile!) s-ar fi dedat la cascadorii și jonglerii cu prilejul Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia!

O manevră cel puțin dubioasă

Toate aceste decizii (și multe altele, la fel de interesante) au fost votate în ședința Consiliului Local al Sectorului 5 de pe 26 ianuarie. Totuși, Anexa nr. 1 a ”Proiectului de hotărâre privind modificarea Programului Național de Aniversare a Centenarului României pentru anul 2018” – document prezentat în exclusivitate de PSnews.ro (disponibil AICI) – ridică suspiciuni de încălcare a legislației referitoare la cheltuirea banilor publici. Mai exact, conform tabelului oficial care enumeră acțiunile din 2018, Daniel Florea (care semnează și parafează documentul) a supus la vot pe 26 ianuarie aprobarea unei acțiuni care se desfășurase deja (cu toate costurile aferente!) în urmă cu două zile, pe data de 24 ianuarie (evenimentul ”Mica Unire – primul pas spre România Mare”).

Dacopatie de Ferentari!

Potrivit documentelor prezentate, Daniel Florea justifică amplasarea statuii/ansamblului statuar ”DAC”(300.000 lei / 65.000 de euro) în maniera următoare: ”Istoria Sectorului 5 este strâns legată de vatra străveche a Bucureștiului. Astfel, conform vestigiilor arheologice descoperite aici, au fost identificate așezări omenești încă din perioada paleoliticului. Sectorul 5 – ca parte din cea mai veche zonă a Bucureștiului – este strâns legat de formarea poporului român, al cărui simbol este DACUL. Amplasarea unei statui/ansamblu statuar cu acest simbol pe raza Sectorului 5 ar materializa legătura profundă a Sectorului nostru cu istoria, cu formarea poporului român, conștientizând, în rândul cetățenilor, apartenența la civilizațiile și aspirațiile din prezent”.

De la Pithecantropus erectus la Burebista

Așa cum puteți observa, documentul amestecă de-a valma, în doar câteva propoziții, perioada paleoliticului (aproximativ 1.000.000-10.000/8000 î. Ch.) cu Dacia (după Strabon, constituirea regatului Dac va fi avut loc în anul 70 î. Ch., când Burebista i-a unificat pe ceilalți regi geto-daci) și ajunge la concluzia (cel puțin bizară) că ”simbolul poporului român este DACUL”, ceea ce ar justifica construirea unui grup statuar (în valoare de cel puțin 65.000 de euro) dedicat… Centenarului Marii Uniri. Conform acestei ”logici”, Florea i-ar fi putut înălța o statuie și hominidului Pithecantropus erectus, care a populat, de-a lungul paleoliticului inferior (circa 700.000-120.000 î. Ch.) teritoriul României de astăzi.

Florea crede că Sectorul 5 exista în 1821!

În ceea ce privește amplasarea statuii/ansamblului statuar ”Tudor Vladimirescu” (1.125.000 lei / 242.000 de euro), decizia este motivată astfel: ”În istoria Revoluției de la 1821 și în formarea României, Sectorul 5 are o semnificație deosebită: Tudor Vladimirescu a intrat în București, cu oastea pandurilor, prin Sectorul 5. O statuie/ansamblu statuar ar putea să amintească locuitorilor Sectorului 5 importanța zonei în care locuiesc și să îi aducă mai aproape de propria istorie”. De dragul adevărului istoric, facem precizarea că Tudor Vladimirescu a intrat triumfal în București pe Podul Calicilor (Calea Rahovei), pentru simplul motiv că, în 1821, Sectorul 5 – care ar avea, potrivit lui Daniel Florea, o ”semnificație deosebită în formarea României” – nici măcar nu exista. În martie 1926, Bucureștiul a fost împărțit în patru sectoare (GalbenNegruAlbastru și Verde), după 23 august 1944 a fost reîmpărțit în trei sectoare, diferențiate tot cromatic, iar în 1950 Capitala a fost structurată în opt ”raioane”, pentru ca, în 1968, să se revină definitiv la titulatura de ”sectoare”. Abia în 1979, sectoarele au fost reduse la șase, ajungându-se la actuala structură administrativă.

Inedit: ce impact are testamentul Mariei Tănase asupra banilor publici

Dincolo de faptul că faimoasa Maria Tănase nu are nici cea mai mică legătură cu actul de la 1 decembrie 1918 (când ea avea doar 5 ani), și cu atât mai puțin cu Sectorul 5, Daniel Florea susține că amplasarea unei fântâni cu apă potabilă (1.195.000 de lei / 257.000 de euro) în memoria acesteia ar viza (țineți-vă bine!) respectarea ultimei dorințe a interpretei! Iată justificarea acțiunii: ”Acest proiect are ca scop să respecte ultima dorință a Mariei Tănase, în al cărei testament stă scris: ‹aș vrea ca pe un drum secetos și dornic de apă să se facă o fântână›. În cadrul evenimentului de inaugurare a fântânii Mariei Tănase va avea loc o prezentare de modă cu obiecte vestimentare inspirate de Maria Tănase care să scoată în evidență importanța pe care aceasta o are pentru cultura românească. În același timp, se vor proiecta holograme (video mapping) care să ne amintească de artistă și de impactul cultural pe care aceasta îl are”. Deși este vorba despre cea mai piperată statuie prevăzută în programul destinat Centenarului, documentul nu-i dezvăluie viitorul amplasament (oare care este ”drumul secetos și dornic de apă”?).

Ecaterina Teodoroiu, la Marriott

Documentele intrate în posesia PSnews.ro mai arată că ansamblul statuar ”Ecaterina Teodoroiu”(1.125.000 lei / 242.000 euro) va fi amplasat în piața din fața Hotelului J. W. Marriot. Spre deosebire de celelalte proiecte (discutabile din multe puncte de vedere), și dincolo de eventualele controverse privitoare la locul ales, ideea realizării unui monument dedicat Ecaterinei Teodoroiu comportă, într-adevăr, o puternică și legitimă legătură cu Centenarul Marii Uniri, întrucât este vorba despre prima femeie-ofițer combatant din Armata Română care și-a dat viața pe front, devenind o veritabilă eroină a României Mari.

”Punerea în scenă a momentelor cu o încărcătură istorică impresionantă”: 612.650 euro

De departe cel mai costisitor proiect este ”CentenArt” (2.850.415 lei / 612.650 euro), care, conform documentației, ”se adresează atât locuitorilor din Sectorul 5, cât și locuitorilor din celelalte sectoare, având ca scop cunoașterea istoriei prin punerea în scenă a momentelor cu o încărcătură istorică impresionantă. CentenArt va aduce în același loc pasionații de film, teatru, istorie și alte arte, punând în evidență cele mai remarcabile momente și scene din istoria ultimilor 100 de ani. Proiectul se va desfășura sub forma unui festival, a fost gândit din nevoia de a cunoaște istoria, de nou, de diversitate, de cultură, în care să se regăsească atât pasionații care participă frecvent la astfel de evenimente, dar și amatorii de competiții și nostalgicii”.

citiţi continuarea: psnews.ro