Un pui de urs șchiop și care nu atacase pe nimeni a fost împușcat cu acordul Ministerului Mediului

Un pui de urs a fost împușcat la Predeal. Animalul trăia de doi ani în zonă, nu atacase pe nimeni și de altfel, era și șchiop de un picior. Puiul de urs a fost împușcat în văzul a zeci de turiști, cu acordul Ministerului Mediului, pe motiv că „se obișnuise cu oamenii și nu mai putea fi relocat”

„Ursul era de doi ani aici, trăia printre noi. Se obișnuise cu oamenii și într-una din zile a ieșit din curte în miezul zilei și a apărut vânătorul căutându-l și avertizând lumea că e periculos.

Vine de mic, a fost lăsat de ursoaică, probabil, după ce a făcut alți pui, și se obișnuise. Și turiștii îi dădeau de mâncare și venea chiar și ziua, nu numai seara. El trecea printre oameni se speria, în momentul când vedea mișcare fugea din fața oamenilor, nu a fost niciodată agresiv.” a spus proprietara pensiunii în apropierea căreia se afla puiul de urs, potrivit Digi 24.

Purtătorul de cuvânt al ministerului Mediului spune, însă, că deși împușcarea animalului este ultima soluție, mutarea lui nu ar fi rezolvat problema pentru că „mutăm problema în altă parte”. El a mai spus că autoritățile cunoșteau situația ursului de la Predeal și că exista un „ordin de recoltare” pentru acest animal.

sursa: digi24